Bătaie de joc intr-o piață din Copălău – fermieri încasați și ținuți de un piețar italian în bălți și printre deșeuri periculoase
au intrat pe fir autoritățile, însă administratorul a devenit recalcitrant.
Se întâmplă la Copălău unde comercianții plătesc taxe pentru a putea vinde în piață, dar sunt nevoiți să își expună și să își comercializeze marfa în condiții insalubre, improprii oricărei activități autorizate.
Produsele industriale, agricole și alimentare erau comercializate direct de pe sol, în mijlocul bălților și noroiului, fără tarabe, fără condiții minime de desfășurare a activității și fără respectarea normelor elementare de igienă din partea administratorului pieței.
În urma unei sesizări referitoare atât la condițiile improprii în care își desfășurau activitatea comercianții, cât și la animalele scoase la vânzare în situații ce le puteau expune la rele tratamente, mai multe instituții ale statului au efectuat un control la fața locului.
La sosirea echipelor de verificare, numeroși comercianți au părăsit în grabă zona pieței.
Proprietarul terenului pe care avea loc activitatea comercială a manifestat inițial o atitudine ostilă, refuzând accesul inspectorilor și orice formă de colaborare. Ulterior, soția acestuia s-a arătat mai deschisă, permițând continuarea controalelor.
De asemenea, în apropierea spațiului comercial au fost descoperite cantități semnificative de deșeuri feroase și periculoase, printre care carcase de autoturisme, frigidere, anvelope, biciclete, motoare, precum și urme de ardere direct pe sol. Garda de Mediu a întâmpinat dificultăți în identificarea persoanei responsabile pentru depozitarea acestor deșeuri.
Verificările au relevat și faptul că piața funcționa fără autorizație încă din anul 2021.
Administratorul societății a declarat că nu a cunoscut obligațiile legale privind autorizarea, primind un termen de 15 zile pentru intrarea în legalitate.



