Ieșirea PSD de la guvernare nu ar avea la bază motive reale legate de buget sau interesul public, ci dorința de a bloca reformele care afectează privilegii și rețele de interese construite din bani publici, este mesajul transmis de senatorul botoșănean Ovidiu Jitaru.

Ieșirea PSD de la guvernare nu ar avea la bază motive reale legate de buget sau interesul public, ci dorința de a bloca reformele care afectează privilegii și rețele de interese construite din bani publici, este mesajul transmis de senatorul botoșănean Ovidiu Jitaru.
Acesta susține că oprirea acestor reforme ar aduce consecințe economice negative pentru România: instabilitate, costuri mai mari, întârzierea aderării la OCDE și descurajarea investițiilor.
„Ieșirea PSD de la guvernare nu este, în realitate, despre buget sau despre vreo neînțelegere tehnică. Și nici cum, mincinos, spun cei de la PSD despre interesul poporului. Este despre faptul că reformele începute de Guvernul condus de Ilie Bolojan au început să atingă direct zonele de privilegii construite în ani de zile din bani publici și strict pentru o anumită clientelă de partid.
În momentul în care s-a intervenit asupra pensiilor speciale, asupra salariilor foarte mari din instituții considerate până acum intangibile și asupra companiilor de stat unde pierderile erau acoperite constant din buzunarul contribuabilului, reacția a fost previzibilă. S-a început cu sloganul „nu ne vindem țara”, deși marile privatizări frauduloase și listările la bursă ale companiilor profitabile au fost începute de PSD. Acum hoțul strigă hoții.
Această ieșire de la guvernare apare, în acest context, ca o mișcare de protejare a acestor rețele de interese construite pe principiul PCR (pile, cumătri, relații). Miza nu este schimbarea unui premier sau o altă formulă politică, ci oprirea reformelor și, eventual, întoarcerea la un model cunoscut, în care accesul la resurse publice era mult mai puțin controlat. Este, practic, întoarcerea la jaf din banul public”, spune senatorul.
Articolul precedentCoiful de la Coțofenești va fi expus, din nou, de public, după întoarcerea sa în România.
Articolul următorProduse și substanțe toxice interzise în agricultură, descoperite de polițiști în urma unor percheziții la Ștefănești – au fost confiscate bunuri in valoare de 12.000 de lei