Pregătirea viitorilor voluntari din cadrul programului național „Salvator din pasiune” continuă la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani – ISU Botosani.
În aceste zile, participanții învață despre structura, misiunile și rolul ISU Botoșani. Totodată, descoperă ce înseamnă să fii salvator și cum se intervine în momentele dificile.
Astăzi, cursanții au beneficiat de o lecție importantă susținută de cei mai activi voluntari ai instituției, Andrei Ciubotaru ( 9 ani de voluntariat), Nicoleta Hangan ( 8 ani de voluntariat), Beniamin Grădinaru (3 ani de voluntariat), Denis Istrate ( 3 ani de voluntariat) și Ștefan Gabriel Vieru ( 3 ani de voluntariat).
Aceștia au povestit din experiențele lor. Au vorbit despre intervenții, emoții și despre dorința de a ajuta. Au răspuns la întrebări și au oferit încredere celor aflați la început de drum.
Pentru cursanți, a fost o zi în care au înțeles mai bine ce înseamnă să fii salvator din pasiune.
Scopul acestor activități este de a instrui viitorii voluntari atât din punct de vedere teoretic, cât și practic, consolidând spiritul civic și dorința de implicare în sprijinul comunității.



