Permis de conducere ucrainean fals, descoperit asupra unui bărbat care voia să intre în țară pe jos, prin Vama Racovăț

Permis de conducere ucrainean fals, descoperit asupra unui bărbat care voia să intre în țară pe jos, prin Vama Racovăț 👇
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Racovăț efectuează cercetări în privința unui bărbat, cetățean ucrainean, asupra căruia, la controlul de frontieră, a fost descoperit un permis de conducere fals. Bărbatul în vârstă de 20 de ani, cetățean ucrainean voia să intre in țară pe jos.
La control, polițiștii de frontieră au descoperit asupra persoanei un permis de conducere cu însemnele autorităților ucrainene, pe numele unei alte persoane decât cea prezentă la control.
În urma verificărilor specifice, s-a stabilit că permisul de conducere nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că permisul de conducere aparține unui prieten, iar el nu avea cunoștință că documentul este fals.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Articolul precedentGheorghe Petru Pîclișan, alături de alți cinci parlamentari, nu vor vota moțiunea de cenzură
Articolul următorAccident mortal în Botoșani