Pensiile din iunie 2026 ajung cu întârziere – Poșta Română schimbă calendarul pensiilor
Pensiile aferente lunii iunie 2026 vor ajunge mai târziu la milioane de români care primesc banii prin Poșta Română, din cauza zilelor libere legale de la începutul lunii.
Potrivit autorităților, distribuirea pensiilor la domiciliu va începe abia din 2 iunie și se va desfășura până pe 15 iunie.
Întârzierea este cauzată de faptul că 1 iunie, Ziua Copilului, coincide în 2026 cu a doua zi de Rusalii, ambele fiind zile nelucrătoare. În această perioadă, instituțiile publice și serviciile poștale vor avea program special.
Pensionarii care primesc pensia pe card nu vor fi afectați de modificare. Conform calendarului oficial, sumele vor fi virate în conturi pe 12 iunie 2026. Pentru românii din străinătate, transferurile sunt estimate în jurul datei de 20 iunie.
