La un pas de tragedie – copil de 5 ani căzut de la etajul I în zona Grivița din municipiu
Echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD a intervenit, în urmă cu puțin timp pentru acordarea primului ajutor copilului în vârstă de 5 ani, care a căzut de la etajul I al unui bloc.
Alarma a fost dată de o femeie care a observat copilul rănit și a solicitat sprijin prin apel la 112. La sosirea forțelor de intervenție, băiețelul era conștient și cooperant. Acesta a fost preluat de echipajul medical și transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate.
