Anunțuri Activități pentru copii de 1 iunie, în fața Palatului Administrativ

Activități pentru copii de 1 iunie, în fața Palatului Administrativ

Activități pentru copii de 1 iunie, în fața Palatului Administrativ
Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani, Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Botoșani, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră și Penitenciarul Botoșani vor organiza un eveniment special dedicat Zilei Internaționale a Copilului, fix pe 1 iunie, începând cu orele 10:00.
Sub deviza „MAI aproape de tine”, copiii și familiile din județul Botoșani sunt invitați să descopere, într-un mod interactiv și prietenos, oamenii, autospecialele și echipamentele folosite zilnic de instituțiile care asigură siguranța comunității.
Participanții vor putea vedea îndeaproape tehnica de intervenție, vor putea urca în autospeciale, vor asista la demonstrații și vor lua parte la activități educative și interactive pregătite special pentru cei mici. Organizatorii au pregătit și numeroase surprize pentru întreaga familie.
Exit mobile version