A plătit 100 de euro să devină șofer, dar s-a ales cu dosar penal la Vama Stânca

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privința unui cetățean ucrainean, în vârstă de 32 de ani, pasager intr-un microbuz, asupra căruia a fost descoperit un permis de conducere fals cu însemnele autorităților din Moldova, cu datele sale de identificare.
În urma verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că permisul de conducere nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals, iar pe numele persoanei nu figurează a fi emis vreun alt permis de conducere de autoritățile din R. Moldova.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a obținut permisul de conducere în anul 2024, în Estonia, prin intermediul unui cetățean moldovean, căruia i-a plătit 100 de euro. Bărbatul a recunoscut că avea cunoștință că documentul este fals.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Articolul precedentDintre cele 48 de națiuni participante, doar una va pleca acasă cu trofeul
Articolul următorÎncepând cu 15 iunie, piscina exterioară de la Cornisa Aquapark & Sports Botosani își redeschide porțile și dă startul sezonului estival