Local „Lumea de lângă noi” a ajuns la Cotârgaci, în comuna Roma (Video)

„Lumea de lângă noi” a ajuns la Cotârgaci, în comuna Roma (Video)

Aici am întâlnit-o pe mătușa Anica Ciornea, nu întâmplător, ci pentru că ne-am dorit să ne arate cum se coase ia românească. Ne-a povestit cu drag despre copilăria sa și despre cum a învățat de la mama ei să coasă încă de mică, alături de celelalte cinci surori. În serile liniștite, tatăl lor le citea poveștile lui Ion Creangă, iar ele coseau cu răbdare și migală haine pe care aveau să le poarte mai târziu cu mândrie. Viața nu era ușoară. Când nu cosea, era la oi, aduna buruian pentru animale sau își găsea bucuria în cântec după ce termina toate treburile gospodăriei. Este una dintre acele povești care te fac să privești altfel trecutul și să înțelegi cât de mult prețuiau oamenii munca, familia și lucrurile simple. O poveste care ne-a amintit de vremurile în care, după cum spunea mătușa Anica: „Eram săraci, dar nu știam.”

Exit mobile version