Comunicat de presă finalizare proiect
„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată”
Numele proiectului
Investiția 4 – Schema de granturi sub formă de bonuri valorice pentru accelerarea utilizării
energiei din surse regenerabile de către gospodării
Numele beneficiarului
ELSATERM CONSTRUCT SRL
Finalizarea proiectului
ELSATERM CONSTRUCT SRL anunță finalizarea cu succes a proiectului implementat în
cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta C16 – REPowerEU,
Investiția 4, 1.A, având ca obiectiv sprijinirea gospodăriilor din România în tranziția către
utilizarea energiei din surse regenerabile.
Prin implementarea proiectului au fost instalate și puse în funcțiune 967 de sisteme fotovoltaice
cu sistem de stocare a energiei pentru gospodăriile beneficiare, utilizând 1.934 de vouchere acordate în cadrul Programului REPowerEU. Investițiile realizate contribuie la creșterea producției de energie verde, reducerea consumului din surse convenționale și consolidarea independenței energetice a beneficiarilor.
Implementarea proiectului a fost realizată cu respectarea tuturor cerințelor tehnice și
administrative prevăzute în cadrul Programului REPowerEU, utilizând echipamente conforme cu
standardele europene și asigurând calitatea lucrărilor executate.
Rezultatele proiectului:
• instalarea și punerea în funcțiune a 967 de sisteme fotovoltaice cu stocare pentru
gospodării eligibile, în baza a 1.934 de vouchere acordate prin Programul REPowerEU
• creșterea utilizării energiei din surse regenerabile la nivel rezidențial;
• reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și contribuția la atingerea obiectivelor
climatice asumate de România și Uniunea Europeană;
• reducerea costurilor cu energia electrică pentru beneficiari și creșterea gradului de independență energică a gospodăriilor.
Valoarea totală a proiectului:
61.935.776 lei
Valoarea investitiei realizate:
58.229.703,62 lei
Data începerii proiectului
29 septembrie 2025
Data finalizării proiectului
30 iunie 2026
Cod proiect
PNRR/2024/C16RePowerEU/I4/1.A – RUE 10
Date de contact
ELSATERM CONSTRUCT SRL
CUI: 31105384
Tel.: 0744 47 38 47
E-mail: [email protected]
Website: www.elsaterm.ro
„Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României“.



