Polițiștii din Maramureș au deschis o anchetă pentru suspiciunea de înșelăciune, după ce un grup format din 44 de elevi și patru profesori din Dorohoi, județul Botoșani, a reclamat că a fost înșelat în legătură cu o tabără de vară.
Potrivit poliției, sesizarea a fost depusă luni de un cadru didactic la Poliția Municipiului Baia Mare. Din primele verificări reiese că administratorul unei unități de cazare din stațiunea Izvoare le-ar fi prezentat turiștilor o ofertă în valoare de 92.100 de lei, pentru care grupul a achitat un avans de 59.500 de lei.
La sosirea la destinație, însă, elevii și profesorii au constatat că imobilul era încă în construcție, iar condițiile promise în ofertă nu puteau fi asigurate, ceea ce a făcut imposibilă desfășurarea taberei în locația respectivă.
În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru înșelăciune, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor.
