La proba de Limba și literatura română, în cazul a 96 lucrări reevaluate nota s-a mărit, iar pentru 28 lucrări nota s-a micșorat. Pentru 3 dintre lucrări nota inițială nu s-a modificat.
La proba de Matematică, în cazul a 33 lucrări reevaluate nota s-a mărit, iar pentru 22 lucrări nota s-a micșorat. Pentru 12 lucrări nota inițială nu s-a modificat.
La nivelul județului Botoșani, în urma reevaluării lucrărilor contestate, proporția candidaților cu medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) este de 71,6%, cu o ușoară creștere față de rezultatele inițiale (71,5%). Nu sunt candidați cu media generală 10.
La proba de Limba și literatura română, 2324 de candidați (77,7%) au încheiat examenul cu note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar dintre aceștia, 7 candidați au obținut nota 10.
La Matematică, 1972 de candidați (66%) au primit note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar dintre aceștia. Niciun candidat nu a obținut nota 10.
La nivelul județului Botoșani, după afișarea rezultatelor inițiale, au fost depuse 194 de contestații, din care: 127 la Limba și literatura română și 67 la Matematică, față de 252 de contestații depuse anul trecut.
La proba de Limba și literatura română, în cazul a 96 lucrări reevaluate nota s-a mărit, iar pentru 28 lucrări nota s-a micșorat. Pentru 3 dintre lucrări nota inițială nu s-a modificat.
La proba de Matematică, în cazul a 33 lucrări reevaluate nota s-a mărit, iar pentru 22 lucrări nota s-a micșorat. Pentru 12 lucrări nota inițială nu s-a modificat.
De asemenea, în perioada 1-3 iulie 2026, au fost vizualizate de către candidați 454 de lucrări: 269 la Limba și literatura română și 185 la Matematică.
Evaluarea Națională a elevilor de clasa a VIII-a reprezintă modalitatea de testare a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial. Media de admitere, calculată pe baza rezultatelor obținute în acest cadru formal, constituie criteriu pentru admiterea în învățământul liceal.
În acest sens, joi, 9 iulie 2026, pe site-ul admitere.edu.ro va fi publicată ierarhia la nivel județean a absolvenților claselor a VIII-a.
În prima etapă a admiterii în învățământul liceal de stat din acest an, completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a, se va derula în perioada 13 – 20 iulie 2026. Tot în acest interval sunt prevăzute și completarea fișelor de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a care doresc să participe la admitere în alt județ, respectiv depunerea/transmiterea fișelor, conform procedurii stabilite de comisia națională de admitere.
Repartizarea computerizată a candidaților din seria curentă, precum și a celor din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2026-2027 va avea loc în data de 22 iulie 2026. Ulterior, între 23 și 28 iulie 2026, dosarele de înscriere vor fi depuse în unitățile de învățământ liceal în care candidații au fost repartizați. Soluționarea situațiilor speciale post-repartizare, la nivelul comisiilor județene de admitere/comisiei municipiului București, este programată în perioada 29 – 31 iulie 2026.
A doua etapă a admiterii în învățământul liceal de stat, rezervată elevilor din seria curentă, precum și a celor din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor în anul școlar 2026-2027 se va desfășura în intervalul 31 iulie – 18 august 2026, la nivelul comisiei județene de admitere.
