Local O bubuitură, urmată de un incendiu, a zguduit un bloc de locuințe...

O bubuitură, urmată de un incendiu, a zguduit un bloc de locuințe de pe strada Împărat Traian (Video)

pompierii și salvarea au ajuns de urgență la fața locului Se pare că in apartamentul situat la parter se afla copilul familiei, care a fost și preluată de Ambulanță, aceasta nefiind rănită, însă vizibil afectată emoțional Potrivit ISU, incendiul ar fi pornit de la o oală uitată pe aragaz. 10 locatari au fost evacuați Revenim cu detalii.

Update👉informații oficiale
Pompierii botoșăneni au fost solicitați, în urmă cu puțin timp, să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament situat la parterul unui bloc de pe strada Împărat Traian, din municipiul Botoșani. Alarma a fost dată de vecini.
La fața locului s-au deplasat salvatorii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu două autospeciale de stingere, precum și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.
Aceștia au constatat că ardeau bunurile din bucătărie, cu flacără și degajări mari de fum.
În momentul izbucnirii incendiului, în locuință se afla o adolescentă, în vârstă de 14 ani, care a reușit să iasă singură din apartament.
Zece locatari ai blocului au fost evacuați preventiv de pompieri.
Incendiul a fost stins, iar spațiul aerisit.
Cel mai probabil, evenimentul s-a produs după ce adolescenta a uitat o oală cu mâncare pe aragazul în funcțiune.

Exit mobile version