Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis înscrierea în calendar a icoanei Maicii Domnului „Rugul Aprins”, care va fi sărbătorită anual pe 4 septembrie. Icoana se află la Mănăstirea Antim din București și a fost adusă din Rusia la începutul secolului trecut de un grup de monahi refugiați în Muntele Athos.
Potrivit Bisericii, data de 4 septembrie a fost aleasă deoarece în aceeași zi este pomenit și Sfântul Proroc Moise, de care este legată imaginea biblică a rugului aprins.
Icoana este considerată un simbol al ocrotirii și al rugăciunii, iar de-a lungul timpului i-au fost atribuite numeroase mărturii despre minuni.
