PNL pregătește schimbări în comisiile parlamentare, iar parlamentarii care nu au respectat deciziile partidului la votul pentru învestirea Guvernului ar urma să fie scoși din comisiile importante și mutați în unele cu influență redusă.
Potrivit surselor, cei vizați riscă să piardă și funcțiile de conducere pe care le ocupă în Parlament.
Miza acestor mutări este consolidarea controlului asupra activității din comisiile parlamentare și evitarea unor noi acte de indisciplină.
Informațiile apar după ce Rareș Bogdan a fost deja înlăturat din funcțiile importante deținute în partid, pe fondul conflictelor interne din PNL.
