La nivelul județului Botoșani, au fost repartizați computerizat 2.497 de elevi (99,96%) din totalul celor care au completat opțiuni – 2498. Un singur elev a rămas nerepartizat.
Din totalul de 3.136 de locuri, au mai rămas neocupate 639 (20,38%), disponibile pentru a doua etapă a admiterii.
Conform calendarului admiterii în învățământul liceal, între 23 și 28 iulie 2026, dosarele de înscriere vor fi depuse în unitățile de învățământ liceal în care candidații au fost repartizați.
Soluționarea situațiilor speciale post-repartizare, la nivelul comisiei județene de admitere, este programată în perioada 29 – 31 iulie 2026.
A doua etapă a admiterii în învățământul liceal de stat, rezervată elevilor din seria curentă, precum și a celor din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor în anul școlar 2026-2027 se va desfășura în intervalul 31 iulie – 18 august 2026, la nivelul comisiei județene de admitere.
„Publicarea rezultatelor repartizării computerizate în învățământul liceal marchează un moment important pentru elevii care au finalizat clasa a VIII-a și au susținut Evaluarea Națională. Mă bucur că procesul s-a desfășurat în condiții foarte bune, iar colaborarea dintre inspectoratul școlar, comisiile de admitere, școli și familii a rămas una exemplară” a declarat Bogdan Suruciuc, inspector școlar general.



