Școala de Vară a avut în program ateliere diverse- dezvoltare personală, creativitate, dans, teatru, activități sportive, olărit, Treasure Hunt, pictură pe diverse suporturi.
Una dintre activitățile care merită menționate este întâlnirea cu campioana mondială la haltere, categoria 48 kg, Maia-Delia Andrei, fostă elevă a școlii noastre. Aceasta a obținut medalia de bronz, la Campionatul Mondial din Columbia, iulie 2026.
Maia le-a vorbit elevilor despre muncă, perseverență, renunțări, vise împlinite, antrenamente istovitoare, competiție și autodepășire.
Școala de Vară s-a încheiat cu o secțiune dedicată impresiilor personale despre săptămâna care s-a încheiat, un spectacol de dans popular, prezentat de către elevii care au participat de-a lungul anului la cursurile de dans popular, precum și cu premierea tuturor participanților cu diplome și dulciuri.
În cadrul acestui proiect PNRAS, derulat în perioada 2022-2026, Cod proiect F-PNRAS-1-2022-1623, 2 săli de clasă au fost modernizate cu mobilier adecvat, au fost achiziționate 2 table interactive, 20 de laptopuri, stație de încărcare, 3 imprimante color, precum și alte echipamente IT, peste 500 de cărți- enciclopedii, dicționare, beletristică, ghiduri utile.
„În fiecare an, elevii au primit ghiozdane echipate cu rechizite, au beneficiat de ore remediale, ateliere diverse, au participat la spectacole, am organizat 5 excursii în județe diferite. Cadrele didactice au beneficiat de 6 cursuri și 4 seminarii de informare și formare.
Activitatea finală a fost Școala de Vară , care a încununat în mod armonios tot ceea ce s-a dorit prin acest proiect- consolidarea cooperării, armonia, dezvoltarea personală, empatia, spiritul de echipă, bunătatea, prietenia, colaborarea, simțul estetic, încrederea în sine- valori care trebuie să ghideze pe elevii noștri”, a transmis Marilena Mihai, directorul Școlii Gimnaziale Mihai Constantineanu Dorobanți.
