Anunțuri Au fost publicate rezultatele la titularizare 👉La Botoșani, notele peste 7 au...

Au fost publicate rezultatele la titularizare 👉La Botoșani, notele peste 7 au fost cu 10% mai multe decât anul trecut

Potrivit #Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, rata notelor peste 7 (șapte) obținute de candidații care au susținut proba scrisă este de 51,5%, față de 41,7% anul trecut, 273 candidați (față de 232 anul trecut) obținând note între 7 și 9,99. Procentul notelor peste 7 (șapte) înregistrat la nivel național este de 51,4%.
Nu sunt candidați cu nota 10.
La proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar, s-au prezentat 563 de candidați, din totalul de 669 cu drept de participare.
În centrele de evaluare au fost transmise și notate 531 de lucrări, întrucât 32 de candidați s-au retras din concurs din motive personale, în conformitate cu prevederile metodologiei.
În județul Botoșani, CONTESTAȚIILE la proba scrisă se transmit EXCLUSIV online pe platforma https://e-titularizare.ro etapa: „Contestație probă scrisă titularizare 2026” în data de 28 iulie 2026 și în data de 29 iulie 2026, până la ora 12:00.
Exit mobile version