Reținut 24 de ore pentru amenințare și încălcarea ordinului de protecție👇

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui tânăr, de 29 de ani, din localitatea Frumușica, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de amenințare și încălcarea ordinului de protecție provizoriu.
„În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, în aceeași zi, pe fondul unor discuții în contradictoriu, ar fi amenințat-o cu acte de violență pe concubina sa, de 34 de ani, din localitatea Frumușica, creându-i o stare de temere. Mai mult decât atât, acesta s-ar fi apropiat de tânără și de locuința acesteia, încălcând astfel măsurile impuse prin ordinul de protecție provizoriu emis împotriva sa”, transmite Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.
Tânărul a fost condus la sediul poliției, în baza unui mandat de aducere, ulterior față de acesta fiind dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.
Sursa video: IPJ Botoșani
Articolul precedentVIDEO | Comuna Văculești a finalizat Centrul de Colectare prin Aport Voluntar, investiție realizată prin PNRR
Articolul următorNoi metode de fraudă prin SMS. Atenție cui răspundeți la mesaje!”👇