Anunțuri 🙏Astăzi este Lăsatul secului pentru Postul Adormirii Maicii Domnului

🙏Astăzi este Lăsatul secului pentru Postul Adormirii Maicii Domnului

Anul acesta are loc pe 30 iulie, cu o zi mai devreme decât în mod obișnuit. În mod normal, lăsatul secului este pe 31 iulie, iar postul începe la 1 august. Totuși, atunci când data de 31 iulie cade într-o zi de miercuri sau vineri, lăsatul secului se face cu o zi înainte.
Cunoscut și sub denumirea de Postul Sfintei Marii sau Postul Sântămăriei, acest post îi pregătește pe credincioși pentru sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului și amintește de viața curată, smerenia și postul ținut de Fecioara Maria înainte de mutarea sa la cele veșnice.
În această perioadă, în biserici și în casele credincioșilor se citește zilnic Paraclisul Maicii Domnului, alături de alte rugăciuni închinate Preasfintei Fecioare.
În cadrul postului Adormirii Maicii Domnului este și sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului, prăznuită pe 6 august, iar credincioșii au dezlegare la pește, untdelemn și vin.
Post cu rost!
Sursa foto: Vasilica
Exit mobile version