Pompierii au intervenit, în această după-amiază, pentru stingerea a două incendii produse în cimitirele din localitățile Strahotin, comuna Dângeni, și Coștiugeni, comuna Albești.
La Strahotin, incendiul s-a manifestat în interiorul cimitirului, după ce o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată lângă materiale combustibile, a provocat aprinderea acestora. Flăcările au fost stinse de membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Dângeni.
La Coștiugeni, incendiul a avut ca punct de plecare cimitirul și s-a propagat la vegetația uscată din vecinătate, afectând aproximativ 1.000 de teren. Pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești au lichidat incendiul înainte ca acesta să se extindă și să pună în pericol alte suprafețe. Cauza probabilă a producerii evenimentului a fost utilizarea focului deschis în spații deschise.
„Pentru evitarea unor situații similare, pompierii recomandă cetățenilor să utilizeze cu atenție lumânările aprinse, să le așeze numai în suporturi stabile, departe de materiale combustibile, și să le stingă înainte de a părăsi locul în care au fost aprinse sau înainte de a le muta”, transmite Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani – ISU Botosani.
Sursa foto: ISU Botosani


