Pentru ziua de mâine sunt prognozate și furtuni
Meteorologii au prelungit avertizarea Cod portocaliu de caniculă pentru județul Botoșani până vineri, la ora 10:00. În această perioadă, temperaturile maxime vor atinge 35 – 38°C, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități. Nopțile vor rămâne tropicale, cu minime cuprinse între 20 și 24°C.
„Deși și ziua de mâine va fi caniculară, vremea se poate schimba brusc în cursul după-amiezii. În intervalul orar 12:00 – 21:00 sunt prognozate averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijelii cu rafale de 50 – 70 km/h, iar izolat de peste 80 km/h. Local se vor semnala căderi de grindină de mici dimensiuni, iar cantitățile de apă pot ajunge la 15 – 20 l/mp, izolat depășind 30 – 50 l/mp” .
Pentru a reduce efectele temperaturilor extreme asupra sănătății, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani – ISU Botosani recomandă populației să evite deplasările și efortul fizic intens între orele 11:00 și 18:00, să își planifice activitățile în primele ore ale dimineții sau seara și, pe cât posibil, prin zone umbrite”, trabamjte
Este indicată purtarea hainelor lejere, deschise la culoare, a pălăriilor și ochelariloer de soare, precum și consumul a 1,5 – 2 litri de lichide pe zi, preferabil apă, sucuri naturale sau ceaiuri, la temperaturi moderate. De asemenea, este recomandată o alimentație bazată pe fructe și legume, evitându-se băuturile alcoolice, cele cu un conținut ridicat de cofeină sau zahăr și alimentele bogate în grăsimi.
O atenție deosebită trebuie acordată persoanelor vârstnice, copiilor și celor cu afecțiuni cronice. Verificați periodic starea de sănătate a rudelor și vecinilor vulnerabili și acordați-le sprijin dacă au nevoie. Totodată, nu lăsați niciodată copiii sau animalele de companie nesupravegheate în autoturisme.
Pentru menținerea unei temperaturi confortabile în locuințe, limitați utilizarea aparatelor electrocasnice și a altor surse de căldură, păstrați ferestrele închise în timpul zilei și aerisiți dimineața devreme sau seara târziu. Dacă utilizați aer condiționat, setați temperatura cu aproximativ 5°C mai mică decât cea din exterior.
Sursa foto: ISU Botoșani



