Este vorba despre Liceul Tehnologic din comuna Todireni, care a primit o distincție dedicată profesorilor care nu renunță la elevii lor și contribuie la îmbunătățirea rezultatelor la Bacalaureat
Premiul face parte din BacUp, concursul național organizat de Edupedu, cu sprijinul BCR, care recompensează liceele ce reușesc să își îmbunătățească performanțele la examenul de Bacalaureat de la un an la altul.
Premiul de inspirație a fost acordat Liceului Tehnologic Todireni pentru mesajul puternic despre rolul școlii în schimbarea destinelor unor copii din mediul rural.
Elevii acestei generații au intrat în clasa a IX-a cu o ultimă medie de admitere de 2,77, iar liceul a avut în 2026 prima promoție de absolvenți după relansarea învățământului liceal începută în 2022. Din promoția curentă, patru elevi au susținut examenul de Bacalaureat.
„Dacă schimbi destinul a patru elevi din zece, destin altfel blocat în mediocritate și sărăcie, atunci ești mai tare decât un liceu de top cu elevi meritorii, care au susținerea familiilor lor! Iar noi aceasta am realizat cu prima promoție de absolvenți de liceu după anul 2022″, a transmis conducerea unității de învățământ pentru edupedu.ro.
O recunoaștere pentru profesorii care cred în elevii lor și investesc în educație, chiar și atunci când rezultatele nu apar imediat. FELICITĂRI!
