Pe Muntele Tabor, înaintea ucenicilor Petru, Iacov și Ioan, Iisus Hristos S-a schimbat la Față, iar chipul Său a strălucit ca soarele, iar hainele Lui s-au făcut albe ca lumina. Alături de El au apărut Moise și Ilie.
Din norul luminos s-a auzit glasul lui Dumnezeu Tatăl: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta să-L ascultați!”
Schimbarea la Față ne amintește că, dincolo de încercările și greutățile vieții, există lumina lui Dumnezeu, speranță și mântuire. Este o chemare la schimbare sufletească, la credință, rugăciune și apropiere de Dumnezeu.
Pentru creștinii ortodocși, Schimbarea la Față este unul dintre cele 12 Praznice Împărătești, adică una dintre cele mai importante sărbători din anul bisericesc.
Zi binecuvântată!



