100 de zile fără Guvern! Nicușor Dan și partidele nu au niciun plan concret!

România a ajuns la 100 de zile fără un Guvern cu puteri depline, iar criza politică este departe de a fi rezolvată. Președintele Nicușor Dan așteaptă ca partidele să formeze o majoritate, în timp ce formațiunile politice așteaptă o decizie de la Cotroceni.

Până acum, două încercări de formare a unui nou Executiv au eșuat. Eugen Tomac și Adrian Veștea au fost propuși pentru funcția de premier, însă niciuna dintre variante nu a reușit să obțină sprijinul necesar în Parlament.Între timp, tensiunile au crescut în interiorul partidelor, în special în PNL și PSD, iar negocierile pentru formarea unei majorități bat pasul pe loc. Potrivit sursei, ultimele discuții indică posibilitatea unui nou Guvern abia la sfârșitul lunii august sau începutul lui septembrie.Situația pune presiune și pe reformele asumate prin PNRR, în condițiile în care mai multe proiecte importante trebuie adoptate rapid.

În lipsa unei soluții, scenariul alegerilor anticipate rămâne pe masa politică, însă și acesta depinde de pașii pe care îi va face președintele în perioada următoare.

Sursă foto: Libertatea

Articolul precedent100 de zile fără Guvern (Video)
Articolul următorCSC Șelimbăr – FC Botoșani, în play-off-ul Cupei României!