Un lector de limba portugheză de la Facultatea de Litere a ajuns în atenția Poliției și a Comisiei de Etică a universității, după o sesizare privind comportamentul său în timpul unei mobilități Erasmus în Portugalia.
Potrivit acuzațiilor, în luna mai, lectorul ar fi participat la petreceri alături de studenți români, unde s-ar fi consumat alcool și substanțe interzise. Sesizarea include și acuzații privind comportamente de natură sexuală neadecvate.
Conducerea UAIC a transmis cazul Poliției după ce Comisia de Etică a identificat indicii privind posibile fapte penale. Universitatea a cerut, de asemenea, Ambasadei Portugaliei înlocuirea lectorului care fusese nominalizat de partea portugheză.
„Și eu mai primeam mesaje de la el, invitații la cafea și tot felul, dar nu am dat niciodată curs, pentru că mi se părea ciudat. Chiar dacă nu era diferența mare de vârstă, era, totuși, profesorul meu și nu îmi plăcea ideea. Am auzit și eu că s-ar da și la alte studente. Când am citit articolul, nu m-a surprins. Doar mi-a părut rău de fetele respective și sper ca lumea să înțeleagă că nu ele sunt cele vinovate pentru o astfel de situație. Sigur sunt mai multe cazuri, dar le e teamă”, a transmis o tânără studentă.
