Provocare mortală pe rețelele de socializare – mersul pe contrasens pe autostradă. În Irlanda deja au murit cinci tineri

Cinci adolescenți și-au pierdut viața într-un accident cumplit produs pe autostrada M9 din Irlanda. Mașina în care se aflau circula cu viteză mare pe contrasens și s-a izbit frontal de un alt autoturism.
Patru persoane aflate în celălalt vehicul, inclusiv un copil, au fost grav rănite și transportate la spital.
Tragedia readuce în atenție un fenomen extrem de periculos: condusul pe contrasens pentru provocări sau filmări destinate rețelelor sociale.
Articolul precedentCine vrea director, are ocazia să se pregătească de examen –  Inspectoratul Școlar Județean Botoșani organizează, în perioada august-decembrie 2026, concurs pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar
Articolul următorÎncep serile eminesciene în weekend, la Memorialul Ipotesti Centrul National de Studii „Mihai Eminescu” Mircea Vintilă, Ducu Bertzi sau trupa Fără zahăr sunt doar câțiva dintre invitații speciali