La 84 de ani, am găsit-o pe o bancă, stând în ploaie și așteptând. În ochii ei nu se citește doar oboseala anilor, ci o singurătate sfâșietoare, un dor mut după mama de mult pierdută și greutatea unor vremuri care au lăsat-o cu brațele goale.
Vrea doar să își umple singurătatea cu un pas cunoscut, umbra unui fiu, râsul unui nepot. Așteaptă o voce care să o strige pe nume, o mână caldă care să îi spargă liniștea și să-i umple, măcar pentru câteva clipe, golul imens al casei și al inimii.
