Jurnaliștii vor fi protejați de procesomani 👉Amenzi și despăgubiri imense pentru cei care pierd procesele cu ziariștii👇

Procesele folosite pentru a intimida jurnaliștii ar putea deveni o afacere foarte scumpă pentru cei care le inițiază.
Senatul a adoptat proiectul de lege care introduce măsuri împotriva proceselor abuzive de tip SLAPP, folosite pentru a intimida sau reduce la tăcere jurnaliști, ONG-uri, activiști și alte persoane implicate în dezbateri de interes public.
Dacă instanța constată că un proces este abuziv, reclamantul ar putea fi obligat să plătească amenzi între 10.000 și 100.000 de lei, dar și cheltuielile de judecată și despăgubiri materiale și morale pentru persoana atacată.
Mai mult, jurnalistul vizat ar putea cere instanței respingerea rapidă a unei acțiuni vădit neîntemeiate și chiar obligarea reclamantului la depunerea unei cauțiuni.
Legea transpune o directivă europeană și urmează să fie trimisă președintelui pentru promulgare.
Articolul precedentPrimăria Lunca a obținut 360.000 de lei de la AFM pentru trei ecotichete destinate achiziției de autovehicule noi, nepoluante👉
Articolul următorVIDEO| 30 de minute de mers prin oraș sunt suficiente pentru a găsi o mulțime de mașini cu rugină cât cuprinde!