Patriarhia Română reacționează ferm la proiectul de lege inițiat de AUR privind Ziua Drapelului Național, acuzând că documentul a fost redactat fără o consultare prealabilă cu reprezentanții Bisericii.
Inițiativa prevede inclusiv o rugăciune pentru binecuvântarea Drapelului și stabilește modul în care aceasta ar urma să fie rostită în cadrul ceremoniilor oficiale. Patriarhia atrage însă atenția că formulările propuse nu țin cont de rânduiala și practicile liturgice ale Bisericii Ortodoxe Române.
Mai mult, proiectul ar permite ca binecuvântarea Drapelului să fie făcută și în absența unui preot, aspect considerat problematic de reprezentanții Patriarhiei.
Biserica anunță că va solicita modificarea proiectului, inclusiv a textului rugăciunii, astfel încât prevederile să fie puse în acord cu formele și recomandările uzitate liturgic.
Proiectul AUR, adoptat tacit de Senat, se află în prezent în dezbaterea Camerei Deputaților.



