Contrabandă cu băutură și țigări

Un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoșani – ITPF Iași, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe raza localității Cucuteni, a oprit pentru control un autovehicul înmatriculat în R. Moldova, condus de către un bărbat, cetățean român, în vârstă de 29 de ani.
În bagajele bărbatului au fost descoperite mai multe bunuri – 182 litri de băuturi alcoolice și 640 țigarete, pentru care acesta nu deținea documente de proveniență.
De asemenea, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca, pe sensul de intrare în țară, s-a prezentat la controlul de frontieră un bărbat, cetățean român, în vârstă de 41 de ani, aflat la volanul unui microbuz, înmatriculat în R. Moldova.
În urma efectuării unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, a fost descoperită cantitatea de 560 țigarete și 28 sticle de băuturi alcoolice.
Conform prevederilor legale, bunurile, în valoare totală de aproximativ 4.400 de lei au fost ridicate în vederea confiscării, și aplicate sancțiuni contravenționale cu amendă în valoare de 10.000 de lei.
Articolul precedentInstituțiile de urgență, mobilizate în contextul codurilor portocaliu și galben de vijelii și inundații
Articolul următorCod Portocaliu și Galben de inundații pe râurile Jijia, Prut și afluenții acestora