Potrivit raportului prezentat de IPJ Botoșani, în perioada 21 mai-15 iunie 2025, ofițerii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat 21 de percheziții domiciliare în cadrul unor dosare penale având ca obiect infracțiuni de contrabandă cu țigarete, au indisponibilizat aproximativ 80.000 de pachete de țigarete și au aplicat 59 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 570.000 de lei.
Spre exemplu, un tânăr de 32 de ani, din orașul Ștefănești, a fost reținut pentru 24 de ore, după ce a fost depistat în trafic în timp ce transporta peste 62.000 de pachete țigarete, de proveniență Republica Moldova.
Acesta a fost oprit de polițiștii de investigare a criminalității economice, pe drumul public din comuna Cristești, iar în urma controlului în interiorul autovehiculului au fost identificate 125 de cutii, în care se aflau 62.500 de pachete de țigarete.



