Un nou caz de rabie a fost confirmat la o vulpe tânără în localitatea Orășeni Deal, comuna Curtești. Animalul, care a atacat un câine dintr-o gospodărie, a fost capturat de autorități, iar ulterior s-au luat toate măsurile pentru combaterea și limitarea răspândirii bolii.
Prefectul județului Botoșani, Dan Nechifor, a convocat o ședință extraordinară a Centrului Local de Combatere a Bolilor, stabilindu-se un plan de acțiune pentru limitarea răspândirii bolii. De asemenea, a fost dispusă identificarea locuințelor abandonate de pe raza unităților administrativ-teritoriale unde vulpile s-ar putea adăposti.
Este al treilea focar de rabie din județ, după cele din Todireni și Hudești.



