Polițiștii botoșăneni solicitați să sprijine o cauză de înșelăciune în Cehia

Timp de două zile, o echipă de poliție judiciară din Cehia împreună cu polițiști din cadrul #Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani desfășoară activități specifice într-o cauză complexă de înșelăciune cu consecințe deosebite, săvârșită pe teritoriul Cehiei.
În această perioadă, se vor desfășura activități procedurale de cercetare penală, în vederea completării probatoriului, respectiv audieri de persoane și ridicare de probe într-un dosar penal.
În ultimii ani, parteneri instituționali din Germania, Franța, Spania și Moldova au solicitat sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani în investigații complexe sau pregătire specifică, iar acest fenomen întărește colaborarea internațională.
Articolul precedentAutoritățile din județul Botoșani sunt în stare de alertă ca urmare a emiterii codurilor portocaliu și galben de instabilitate atmosferică accentuată și de inundații.
Articolul următorOprire temporară a apei sau debit scăzut pe mai multe artere din municipiu, mâine