Un tir ce transporta 24 tone de bere s-a răsturnat pe E 58, în localității Copălău, blocând circulația în zonă.

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, dar și o ambulanță și o ambulanță SMURD, precum și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Copălău.
Aceștia au constat faptul că nu erau persoane încarcerate. Șoferul autoturismului a primit îngrijiri medicale la fața locului, dar a refuzat transportat la spital.
Pompierii au acționat pentru înlăturarea pericolului de incendiu, fiind deconectate bornele bateriilor.
Se intervine în continuare pentru degajarea carosabilului de marfa împrăștiată, fiind solicitate două utilaje grele pentru ridicarea autocamionului.
Articolul precedentCasieriile Nova Apaserv, închise de Sfânta Mărie Mare
Articolul următorActorii Teatrului Vasilache vor sustine două spectacole în cadrul Festivalului Instituțiilor de Cultură