În Suceava se întâmplă ceea ce trebuia să se întâmple și în Botoșani
Iată ce scrie președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, pe pagina sa de facebook 
„Undă verde pentru construirea rețelelor de gaze naturale în opt localități din județul Suceava: Arbore, Iaslovăț, Volovăț, Burla, Zvoriștea, Zamostea, Solca și Milișăuți
Astăzi, la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, am fost alături de primarii din Arbore, Volovăț, Burla, Zvoriștea, Zamostea și Solca, la semnarea contractelor de finanțare pentru înființarea și dezvoltarea rețelelor de distribuție a gazelor naturale în localitățile lor.
Contractele sunt finanțate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, iar la semnarea acestora a fost prezent ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, căruia țin să-i mulțumesc și pe această cale pentru că a înțeles importanța acestor investiții pentru comunitățile noastre.
La eveniment au participat și secretarul de stat Alexandru Stoica și deputatul PSD Eugen Bejinariu.
Cel mai mare contract, în valoare de aproximativ 24 de milioane de euro (121.261.800,58 de lei), a fost semnat de primarul comunei Arbore, Dan Tiperciuc, în calitate de președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Bazinul Solca Bucovinei.
ADI Bazinul Solca Bucovinei a parcurs deja etapele de achiziție publică pentru stabilirea constructorului rețelei și a concesionarului serviciului de distribuție a gazelor naturale, astfel încât, în perioada imediat următoare, poate fi emis ordinul de începere a lucrărilor.
Durata de implementare a investiției este de 36 de luni.
La final, cele șase localități membre ale ADI vor beneficia de 𝐨 𝐫𝐞𝐭̦𝐞𝐚 𝐝𝐞 𝐠𝐚𝐳𝐞 𝐧𝐚𝐭𝐮𝐫𝐚𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐚𝐩𝐫𝐨𝐱𝐢𝐦𝐚𝐭𝐢𝐯 𝟏𝟏𝟎 𝐤𝐢𝐥𝐨𝐦𝐞𝐭𝐫𝐢, 𝐥𝐚 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐯𝐨𝐫 𝐟𝐢 𝐫𝐚𝐜𝐨𝐫𝐝𝐚𝐭̦𝐢 𝟔.𝟕𝟕𝟑 𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐬𝐮𝐦𝐚𝐭𝐨𝐫𝐢.
Separat de proiectul ADI Bazinul Solca Bucovinei, 𝐩𝐫𝐢𝐦𝐚𝐫𝐢𝐢 𝐕𝐚𝐬𝐢𝐥𝐞 𝐇𝐚𝐥𝐢𝐮𝐜 𝐬̦𝐢 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐭𝐚𝐧𝐭𝐢𝐧 𝐁𝐞𝐫𝐚𝐫𝐢𝐮 au semnat contractele de finanțare pentru rețelele de gaze din #Zvoriștea (10 milioane lei) și #Zamostea (8 milioane lei).
Gazul metan nu înseamnă doar confort.
Înseamnă condiții mai bune de trai, șanse reale de dezvoltare, investiții private, locuri de muncă și un pas concret spre normalitate”.



