Permis de conducere fals primit de la angajator, depistat la frontieră

Permis de conducere fals primit de la angajator, depistat la frontieră👇
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Racovăț efectuează cercetări în privința unui cetățean ucrainean asupra căruia au descoperit, la controlul de frontieră, un permis de conducere, ce s-a dovedit a fi fals.
Este vorba despre un bărbat, cu dublă cetățenie, română și R. Ucraina, în vârstă de 34 de ani, în calitate de conducător al unui autovehicul înmatriculat în Ucraina, care a vrut să intre în țară.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport și persoanei, ocazie cu care, în portofelul bărbatului, printre carduri bancare, polițiștii de frontieră au descoperit încă un permis de conducere, similar celor eliberate de autoritățile din Slovacia, cu datele de identificare ale acestuia.
În urma verificărilor specifice efectuate, s-a stabilit că permisul descoperit nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a obținut permisul în Slovacia, cu mai mult timp în urmă, prin intermediul angajatorului, fiind convins că documentul este autentic.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Articolul precedentWorkshop „Libertatea financiară începe de la primul salariu”, un eveniment dedicat tinerilor din Botoșani interesați de educația financiară
Articolul următorCând ești uituc, dar și norocos în același timp