Statul ar putea deconta 80% din costul scutecelor pentru adulți 
Un proiect de lege aflat în dezbatere prevede ca statul să deconteze 80% din costul scutecelor pentru adulți și al produselor absorbante, necesare persoanelor bolnave sau vârstnice.
Beneficiarii ar urma să plătească doar 20% din preț, pe baza unei prescripții medicale. În prezent, costurile pentru astfel de produse pot ajunge până la 1.000 de lei pe lună pentru unele familii, fiind o povară constantă pentru pensionarii cu venituri mici sau pentru aparținători.
Măsura vizează pensionarii, bolnavii cronici, persoanele cu dizabilități și pacienții imobilizați la pat. Inițiatorii susțin că aceste produse sunt esențiale pentru sănătate și demnitate, iar costurile actuale sunt greu de suportat pentru multe familii.
Proiectul nu este încă în vigoare și trebuie aprobat de Parlament.



