Cea de-a treia ediție a #Festivalului Internațional de Muzică „În suflet copii” va transforma, în perioada 29–31 mai, municipiul Botoșani într-un adevărat centru al talentului artistic muzical

Cea de-a treia ediție a #Festivalului Internațional de Muzică „În suflet copii” va transforma, în perioada 29–31 mai, municipiul Botoșani într-un adevărat centru al talentului artistic muzical.
Peste 400 de participanți din România, dar și de peste hotare vor urca pe scena #Teatrului „Mihai Eminescu” Botoșani, într-un eveniment care promite emoție, competiție și momente artistice memorabile.
Festivalul va debuta cu secțiunile dedicate muzicii populare și pianului, urmând ca în zilele următoare, scena să fie rezervată concurenților de la muzică ușoară. Participanții provin din numeroase orașe ale țării, precum București, Oradea, Cluj-Napoca și Pitești, dar și din tări precum Italia, Germania, Ucraina și Republica Moldova.
Prestigiul competiției este întărit și de prezența unui juriu format din personalități cunoscute ale muzicii românești: Aurelian Temișan, Luminița Anghel, Doru Todoruț și Iustina Irimia. Aceștia vor susține și un recital special în cadrul galei de premiere.
Un moment important al ediției din acest an îl reprezintă prezența lui Maurizio Castela, directorul concursului „Città di Mascalucia” din Sicilia, care va oferi invitații speciale pentru competiții artistice din Italia.
Festivalul este organizat de Ana Maria Bucsa, președintele Asociației Academia de Arte Modus Vivendi, împreună cu Primăria Municipiului Botoșani și Consiliul Local Botoșani.
Prin amploarea sa și prin participarea internațională, Festivalul „În suflet copil” contribuie la promovarea municipiului Botoșani pe harta marilor evenimente culturale dedicate tinerelor talente. Succesul ediției precedente și feedbackul pozitiv primit din partea concurenților și profesorilor confirmă faptul că festivalul a devenit deja un reper important în lumea concursurilor muzicale pentru copii și tineri.
Articolul precedentConsumatorii ce locuiesc pe străzile adiacente Bulevardului Mihai Eminescu, de la intersecția cu strada Nicolae Iorga până la intersecția cu strada Petru Rareș rămân, azi, fără apă
Articolul următorBărbatul care a încălecat, aseară, sensul giratoriu de la Lebăda, era băut – polițiștii i-au întocmit dosar penal