În perioada 13–15 mai, cei mai buni pompieri salvatori din Moldova se întâlnesc la etapa zonală a Competiției Naționale de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat.
Echipaje din Iași, Neamț, Suceava, Bacău, Vaslui și Botoșani și-au testat limitele în scenarii contracronometru, intervenții de descarcerare și acordarea primului ajutor în situații cât mai apropiate de realitate.
Trei zile de competiție intensă, profesionalism și spirit de echipă, toate pentru un singur scop: salvarea de vieți!


