Deputatul Eduard Mititelu, despre activitatea în Parlament

Eduard Mititelu a transmis că se întoarce la București după câteva zile de întâlniri în teritoriu, anunțând o nouă săptămână de activitate parlamentară și speranța ca proiecte importante să intre pe ordinea de zi.

Înapoi spre București după câteva zile pline de întâlniri și discuții importante!
Pornesc spre o nouă săptămână de activitate în Parlament și sper ca pe ordinea de zi să intre cel puțin unul dintre proiectele care au primit săptămâna trecută raport favorabil în comisie.
În ultimele zile, am avut întâlniri cu mai mulți primari din județ și am reușit să identificăm surse de finanțare pentru investiții importante în comunitățile locale. Mai mult, primele proiecte pregătite împreună cu primarii botoșăneni din acest mandat încep deja să primească vești bune din partea autorităților centrale și europene.
Am analizat și stadiul proiectului RePower, unde lucrările sunt pe ultima sută de metri, iar echipele implicate finalizează ultimele locuințe și documentația necesară. Țin să îi felicit pe antreprenorii implicați că sunt alături de botoșăneni în acest proiect!
Joi revin la Botoșani pentru întâlniri în teren, alături de primari și antreprenori locali, ca să continuăm dezvoltarea proiectelor importante pentru județul nostru.”
Articolul precedentDeputatul Eduard Mititelu: „Nu am greșit atunci când am decis să fac pasul în politică prin Partidul Naţional Liberal. „
Articolul următorCasuta cu inghetata pe Pietonalul Unirii