Codul roșu a făcut prăpăd la Cândești. Pompierii intervin în comuna Cândești pentru evacuarea apei din gospodării și locuințe

În urma precipitațiilor abundente înregistrate în comuna Cândești, apa scursă de pe versanți a inundat șase gospodării și a pătruns în trei locuințe.
La dispeceratul integrat ISU – SAJ Botoșani au fost înregistrate cinci apeluri prin care cetățenii au solicitat sprijin pentru înlăturarea efectelor produse de acumulările de apă.
La fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu o motopompă, în cooperare cu membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Cândești. Echipajele acționează pentru evacuarea apei din gospodării și locuințe, precum și pentru limitarea efectelor produse de inundații.
Misiunea este în dinamică, iar forțele de intervenție rămân în teren până la înlăturarea efectelor generate de fenomenele meteorologice.
Până la ora 22:00, localitățile Suharău, Ibănești, Șendriceni, Cristinești, Dersca, Hilișeu-Horia, Pomârla, Mihăileni, Cândești și Lozna se află sub incidența unui Cod Roșu de averse torențiale și descărcări electrice. Sunt prognozate cantități importante de apă, iar în zonele vizate a fost transmis mesaj RO-ALERT.
Articolul precedentAtenție!! Avertizare nowcasting tip cod roșu valabilă până la ora 22:00, pentru localitățile Suharău, Ibănești, Șendriceni, Cristinești, Dersca, Hilișeu-Horia, Pomârla, Mihăileni, Cândești și Lozna
Articolul următorVă amintiți când spuneam data trecută că graba strică treaba? Ei bine, chiar așa e. (Video)