Padelul câștigă tot mai mult teren
Deși este un sport relativ nou, reușește deja să adune sute de pasionați la competiții și să formeze o comunitate tot mai numeroasă.
Un exemplu este Brothers Sports Academy Open 2026, turneu care se va desfășura în perioada 31 iulie – 2 august, la Brothers Sports Academy Botoșani.
Competiția, inclusă în circuitul Padel Tour – Open, a atras 115 jucători, organizați în 58 de perechi, semn că padelul devine un fenomen și în județul Botoșani.
Participanții vor concura pe patru terenuri premium, în categoriile M2 Elită, M3 Avansat, M4 Intermediar, Open 4 Avansat+, Începători și Feminin.
Evenimentul promite trei zile de competiție spectaculoasă, fair-play și multă pasiune pentru un sport care cucerește rapid tot mai mulți practicanți și spectatori.



