Standardele de evaluare pentru disciplina Religie au fost modificate, după controversele apărute în jurul unor prevederi privind participarea elevilor la slujbe și activități religioase.
Bogdan Cristescu, directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, a explicat că nu s-a pus niciodată problema ca elevii să primească note pentru faptul că merg la biserică. Potrivit acestuia, formulările din document au fost neclare și au fost interpretate greșit. Exemplele referitoare la participarea la slujbe sau vizitele la biserică urmăreau, de fapt, descrierea unor experiențe sau a unor elemente observate de elevi.
Modificările vin după ce Edupedu a atras atenția că standardele inițiale pentru Religie conțineau criterii care puteau fi interpretate drept evaluarea experiențelor religioase personale ale elevilor.Noile standarde vor fi folosite în procesul de evaluare începând cu anul școlar 2026-2027.



