România poate economisi bani din licențele software dacă statul negociază centralizat, ca un singur client, în loc ca fiecare instituție să cumpere separat, este punctul de vedere al deputatului botoșănean, Eduard Mititelu

România poate economisi bani din licențele software dacă statul negociază centralizat, ca un singur client, în loc ca fiecare instituție să cumpere separat, este punctul de vedere al deputatului botoșănean, Eduard Mititelu. Acesta spune că nu este nevoie de o lege nouă sau de mai mulți bani, ci de o administrare mai eficientă a banilor deja existenți.
„Cum poate România să economisească bani din licențele software cumpărate de stat?
Simplu: una este să cumperi de 500 de ori câte o licență și alta este să negociezi o singură dată pentru 500 de licențe.
Astăzi, multe instituții își cumpără separat licențele software. Fiecare pentru ea, prin propriile proceduri și pentru propriul necesar.
La nivelul întregului stat însă, volumele sunt mult mai mari. Iar dacă agregăm această cerere, România poate negocia dintr-o poziție mult mai bună și poate obține condiții și prețuri mai avantajoase.
Și avem deja cadrul legal pentru asta.
Art. 3 alin. (5¹) din OUG 89/2022 prevede posibilitatea încheierii unor acorduri guvernamentale cu producătorii de tehnologie software pentru stabilirea condițiilor de licențiere necesare statului român.
În plus în ultimele luni se putea accesa și asistența Băncii Mondiale pentru acest mecanism – am inclus acest obiectiv în RAS finanțat din PNRR.
Ce mai trebuie făcut?
Guvernul trebuie să pună mecanismul în practică: să stabilească cadrul necesar (hotărârea de guvern menționată de lege), să adune un prim necesar al instituțiilor și să negocieze la scară mare cu furnizorii.
Apoi, licențele pot fi puse la dispoziția instituțiilor într-un mod centralizat (prin mecanismele aferente Cloudului Guvernamental – Marketplace).
În loc să avem zeci de instituții care negociază separat cu același furnizor, statul român trebuie să negocieze ca un singur client mare.
Nu trebuie să inventăm o nouă soluție și nici să schimbăm legea.
Cadrul există. Trebuie doar pus în practică. În vara anului 2024 discutasem despre potențiale analize comparative din alte țări de la Banca Mondială și se lucra la primele schițe de HG și ordin pentru comisia de negociere.
Și înainte să discutăm despre mai mulți bani pentru digitalizare, trebuie să ne asigurăm că îi cheltuim mai eficient pe cei pe care îi avem deja”.
Articolul precedentUn pompier din Botoșani în lotul național al României la Campionatul European de Sporturi pentru Pompieri
Articolul următorÎn Calendarul Ortodox – 19 august Sfântul Prooroc Samuel și Sfinții Mucenici Sever, Eliodor și Teoharie