A încercat să mituiască un polițist de frontieră – tentativa de mituire a fost sesizată prin Call-center anticorupție

Un polițist de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Rădăuți-Prut a sesizat, prin intermediul sistemului telefonic Call-center anticorupție, faptul că o persoană i-ar fi oferit suma de 100 de euro, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu.
Potrivit Poliției de Frontieră, în timp ce polițistul își desfășura activitatea pe sensul de intrare în România, la punctul de trecere a frontierei s-a prezentat un cetățean român care conducea un autoturism cu inspecția tehnică periodică expirată. Pentru a i se permite acestuia intrarea în țară, persoana care îl însoțea i-ar fi oferit polițistului suma de 100 de euro.
Întreaga situație a fost înregistrată cu aparatura tip body-cam din dotarea polițistului.
Ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au procedat la consemnarea denunțului oral, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii stări de fapt.
„Precizăm că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție. Direcția Generală Anticorupție încurajează cetățenii să sesizeze faptele de corupție la sistemul telefonic Call-center anticorupție 0800.806.806, apel gratuit din orice rețea”, mai transmite Poliția de Frontieră.
Articolul precedentDeși politicienii continuă să promită majorări salariale, realitatea este că statul nu pare să aibă de unde să le susțină (Video)