Președintele Nicușor Dan promite din nou Guvern👉Îi ținem pumnii!

Președintele Nicușor Dan ar urma să anunțe candidatul pentru funcția de prim-ministru până la sfârșitul săptămânii viitoare, cel mai probabil în weekend, potrivit unor surse apropiate Administrației Prezidențiale.
De această dată, șeful statului nu ar mai urma să organizeze consultări oficiale cu partidele la Palatul Cotroceni, ci ar prefera să continue negocierile în discuții informale.
Una dintre variantele aflate în analiză este formarea unui Guvern susținut de PSD, dar condus de un premier independent politic. Pentru obținerea majorității parlamentare, PSD ar putea conta pe sprijinul UDMR, dar și pe voturi provenite din alte grupuri parlamentare, inclusiv parlamentari care s-ar putea desprinde de AUR.
Noul Executiv ar putea fi învestit în a doua săptămână din septembrie, dar cel târziu până la finalul lunii.
În ceea ce privește componența viitorului Guvern, Nicușor Dan ar dori să aibă un cuvânt important de spus în privința ministerelor Apărării și Externelor. Pentru Externe, președintele ar susține păstrarea Oanei Țoiu, deși social-democrații nu ar fi de acord cu această variantă.
La Ministerul Apărării, problema este identificarea unei persoane potrivite pentru funcție, în condițiile în care președintele nu ar avea încă un nume clar pentru acest portofoliu.
Sursa foto: Inquam Photos
Articolul precedentPSD-iștii nu pot decât cu avioane private👉 Obrazul subțire cu cheltuială se ține👇
Articolul următorVIDEO| DISCLAIMER! Nu suntem vinovați dacă vi se face poftă! Chef Munti la Street Food Festival