Angajații Casei Județene de Pensii protestează de opt zile

Până la ora 11.00 astăzi nu s-a lucrat cu publicul, fiind una dintre măsurile luate de către angajații din cadrul CJP Botoșani față de avizul negativ din partea Guvernului României și respingerea Senatului privind legea sistemului unitar de pensii. Angajații ar fi urmat să beneficieze, prin asimilare, de aceleași drepturi salariale ca și personalul din cadrul CNPP.

Mai mult, aceștia au protestat în fața instituției, cu pancarte în mână pe care erau scrise diverse sloganuri: ”Suntem cu ochii pe voi, dacă trece proiectul de sănătate trebuie să treacă și la noi, altfel blocăm activitatea”, ”CNPP, unde ești?!?!”, ”C.J.P. Botoșani, aceeași lege, aceeași funcție, același salariu”.

Creșterea volumului de muncă sau inexistența posibilității recompensării muncii presate peste programul normal de lucru sunt câteva dintre nemulțumirile salariaților Casei Județene de Pensii Botoșani.

Articolul precedentBurse școlare 2023-2024: Când vor intra banii pentru bursele din lunile septembrie și octombrie
Articolul următorFestivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă ”Din străbuni, din oameni buni” va avea loc și în acest an