ANAF începe controale masive la persoanele fizice

Instituția de control financiar va colabora cu Inspecția Muncii și este vizată munca subdeclarată din toate domeniile de activitate.

Începând cu a doua parte a lunii martie, Agenția Națională de Administrare Fiscală va demara o serie de controale care vor viza munca subdeclarată. Instituția de control financiar va colabora cu Inspecția Muncii face parte din țintele asumate de România în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Conducerea instituției de control financiar a precizat că în PNRR țara noastră a propus ca ANAF să operaționalizeze, până la finalul lunii martie, un plan comun de acțiuni împreună cu Ministerul Muncii. Ideea este că din a doua parte a lunii martie contriuabilii trebuie să se aștepte la verificări tematice din această perspectivă.

ANAF a mai precizat că aceste controale nu vizează doar un anumit domeniu de activitate, ci se are vedere absolut toate domeniile de activitate în condițiile în care se constată că la contribuabili există un risc fiscal ridicat de conformare.

 

Adrian Dimitriu

 

Vocea Botosani

Articolul precedentLiga Campionilor: Bayern și Liverpool, primele două sfertfinaliste. Azi se joacă ”finala” din optimi, Real – PSG!
Articolul următorRidicarea stării de alertă aduce schimbări pe piața muncii