Ridicarea stării de alertă aduce schimbări pe piața muncii

Ministerul Muncii anunță că nu mai sunt obligatorii nici decalarea programului de muncă și nici telemunca, dar acesta pot fi stabilite, în continuare, cu acordul angajatorului.

Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budai, a precizat că o dată cu ridicarea stării de alertă, se vor face anumite schimbări pe piața muncii. Potrivit acestuia nu se va mai acorda șomajul tehnic, însă rămâne în vigoare „kurzarbeit” (n.r., munca flexibilă), încă trei luni.

„Ridicarea stării de alertă aduce schimbări și în domeniul gestionat de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale! Astfel, nu se va mai acorda șomaj tehnic, dar rămâne în vigoare „kurzarbeit” (muncă flexibilă), încă trei luni de la ridicarea stării de alertă”, a anunțat Marius Budăi.

Ministrul Muncii a mai declarat că și valabilitatea contractelor colective de muncă se prelungește automat tot cu 90 de zile, iar părinții care au în îngrijire copii sau adulți cu handicap înscriși în sistemul de învățământ (OUG 110/2021) pot primi zile libere până la finalul anului școlar 2021-2022.

Începând cu 9 martie, nu mai sunt obligatorii nici decalarea programului de muncă și nici telemunca, dar acesta pot fi stabilite, în continuare, cu acordul angajatorului. De asemenea, după ridicarea stării de alertă, nu se mai pot ocupa posturi fără concurs în instituțiile de stat.

Starea de alertă a expirat în România pe 8 martie, la miezul nopții.

Adrian Dimitriu

 

Vocea Botosani

Articolul precedentANAF începe controale masive la persoanele fizice
Articolul următorVOCEA CÂRCOTAȘULUI Isteria salvează România Da. Și asta o să fie soluția și de acum încolo pentru dezvoltarea țării noastre.